„Ambasadorii” de Hans Holbein

“Îţi spun conte că daca aş vrea, aş mai face şapte duci din şapte ţărani, dar nu aş putea niciodată să fac din şapte conţi un singur Hans Holbein, sau un altul la fel de remarcabil.” – Acestea se pare că au fost cuvintele regelui Anglei, Henric al VIII-lea, când un curtean s-a plâns după o ceartă cu Hans Holbein, cel mai apreciat pictor al epocii. Astăzi majoritatea criticilor de artă îl consideră unul dintre cei mai mari portretişti din istorie şi pictorul care a adus practic renaşterea şi în Anglia. Întra-adevăr portretele sale sunt excepţionale prin naturalism, expresivitate cât şi prin personalităţile pe care le reprezintă. Cromwell, Henric al VIII-lea, Erasmus din Rotterdam, Thomas More, precum şi mai multe regine ale Angliei au fost portretizate şi au rămas în istorie prin imaginile create de Hans Holbein.

Holbein s-a născut probabil în 1497 într-un orăşel din sudul Germaniei. Tatăl lui, unchiul şi fratele său erau pictori aşa că talentul a venit natural pentru Holbein care a şi plecat încă din tinereţe într-un oraş mult mai important, Basel, în Elveţia. Aici s-a împrietenit cu nimeni altul decât “prinţul umanismului”, Erasmus din Rotterdam căruia i-a făcut mai multe minunate portrete. Datorită tensiunilor religioase din Elveţia, Holbein a hotărât să plece în Anglia, o ţară care părea stabilă sub mâna de fier al lui Henric al VIII-lea. Erasmus i-a trimis o scrisoare de recomandare către un alt umanist celebru, cel care a creat “Utopia” (atât cartea în care descria o insulă bazată pe un sistem politic ideal cât şi cuvântul – de fapt numele insulei), Thomas More. Portretul lui More, unde până şi firavele riduri din jurul ochilor sun vizibile, este un exemplu perfect de măiestrie. Faima lui Holbeina ajuns rapid la urechile regelui care l-a şi angajat “cu normă întreagă” pe artist. Adică a fost portretist, creator de modă şi de bijuteri pentru familia regală. O familie care era în continuă schimbare pentru că se ştie, Henric al VIII-lea a avut 6 soţii. Pe 2 dintre acestea le-a ucis, una a murit după ce i-a născut singurul urmaş iar de alte 2 a divorţat. A fost unul dintre cei mai faimoşi şi puternici regi ai Anglei atât prin viaţa personală cât şi prin măsurile politice care au cuprins anexarea Ţării Galilor şi punerea bazelor bisericii anglicane. Holbein i-a făcut nişte portrete memorabile din care s-a păstrat doar un singur original. Aceast desen însă, de peste 2,5 m înălţime, făcut din 25 de bucăţi de hărtie, reprezintă o capodoperă a portretisticii. Priviţi această copie. Henric al VIII-lea stă cu picioarele desfăcute şi perfect întinse, o poziţie de forţă şi siguranţă. Umerii îi sunt laţi, mâinile sigure. Ne priveşte direct, fără teamă. De asemenea bărbăţia îi este evidenţiată printr-un detaliu supimentar de îmbrăcăminte. Este un portret plin de vigoare al unui împărat adevărat. Nici nu ne mai miră acum că Henric ar fi fost în stare să dea 7 conţi pe un singur Hans Holbein. Alte portrete ale maestrului german care au intrat în istorie sunt cele ale lui Thomas Cromwell, lordul care a fost timp de 8 ani omul de încredere al lui Henric dar apoi a fost executat în Turnul Londrei, Jane Seymour (a treia soţie a lui Henric şi singura care i-a dăruit un urmaş), Anne de Cleves (a patra soţie) sau Catherine Howard (penultima soţie care a fost executată sub acuzaţia de adulter). Interesant este şi portretul viitorului rege Edward, care pare că binecuvântează privitorii cu o privire extrem de calmă. O imagine tulburătoare este cea din “Hristos mort în mormânt”, un tablou în mărime naturală pictat în tinereţe de Holbein. Portretele mele favorite sunt însă cele ale lui Charles de Solier(1534 – despre care s-a crezut multă vreme că ar fi fost pictat de Leonardo da Vinci) şi al lui Georg Gisze(1532). Priviţi toate obiectele din jur cu cât naturalism sunt redate iar bucata de hârtie de deasupra lui Gisze pare că a fost lipită pe deasupra cu ajutorul celor două peceţi de ceară!
Cea mai celebră pictură a lui Holbein este însă “Ambasadorii”(1533). Este una din acele lucrări despre care s-au scris cărţi întregi(cel puţin 3 despre care ştiu eu) şi care prin simbolurile sale a dat naştere la interpretări şi dileme care mai există şi azi. Am avut norocul s-o văd pe viu, la National Gallery din Londra unde era una din cele mai populare picturi(permanent un grup numeros de oameni stătea în faţa ei). Deşi se cheamă “Ambasadorii”, doar un singur bărbat dintre cei 2 este ambasador: Jean de Dinteville, personajul din stânga, era ambasadorul Franţei în Anglia, avea 29 de ani la acea vreme(vârstă scrisă pe pumnal) şi este cel care a comandat tabloul. Bărbatul din dreapta este Georges de Selve, episcop şi prieten cu Dinteville, de doar 25 de ani(vârstă scrisă pe cartea de sub cotul său), venit în vizită în Anglia. Ce e chestia aia de jos? E o anamorfoză, adică o imagine deformată prin anumite procedee optice. Dacă vă uitaţi la imagine din dreapta, de la jumătatea înălţimii tabloului, veţi vedea că este un craniu omenesc. Tema morţii mai este prezentă încă de cel puţin de 3 ori: Uitaţi-vă în colţul din dreapta şi veţi vedea un crucifix. De asemenea lăuta are o coardă ruptă, ceea ce este un simbol pentru moarte. Ce mai naşte întrebări la o primă vedere a tabloului sunt multitudinea de obiecte de pe cele 2 sertare. Nu sunt doar de decor, asta este limpede Cea mai normală interpretare ar fi că toate sunt nişte simboluri pentru idealurile renaşterii: lăuta, pentru muzică, cărţile pentru învăţătură, globul celest (cel de sus), poate pentru susţinerea teoriei heliocentrice, hărţile pentru explorare(ne aflam în epoca marilor descoperiri geografice), tot felul de instrumente matematice, etc. Obiectele se află între cei 2 oameni, reprezintă o legătură între ei, şi prin generalizare, între fiecare 2 oameni ar trebui, conform lui Holbein, să se afle aceste idealuri. Uitaţi-vă cum e conceput acest dublu-portret. Sertarul parcă şi el este un personaj, dublul-portret se transformă într-un triplu. Aproape că Holbein vrea să ne spună că toate aceste concepte sunt la fel de importate ca şi oamenii, reprezintă un “personaj” nelipsit din anturajul unui om educat. Cei 2 bărbaţi sunt însă destul de diferiţi. Avem pe de o parte un bărbat în forţă, solid, lat în umeri, cu haine bogate, cu bijuteri scumpe si cu o privire îndrăzneaţă. De cealaltă parte este un episcop în haine sobre, deloc strălucitoare, cu roba până în pământ, simbol al modestiei, şi cu o privire uşor nesigură. Erau cei doi prieteni? Sau aveau o relaţie mai degrabă oficială având în vedere diferenţele atât de evidente între ei? Unii au sugerat chiar o relaţie homsexuală, unde poziţia de forţa a lui Dinteville se completa cu uşoara timiditate a episcopului. Se pot găsi tot felul de simboluri ale sexualităţii, cum ar fi lăuta sau draperia din spatele lor. O altă interpretare ar putea fi că cei 2 bărbaţi, cele 2 caractere atât de diferite puse împreună reflectă omul ideal al renaşterii. Un om care trebuia sa fie puternic, bogat, viguros dar şi modest sau smerit când trebuie. De asemenea trebuia să fie educat, să ştie să aprecieze toate acele ştiinţe şi arte ale căror simblouri Holbein le-a reprezentat. E un ideal de om fără cusur, care în renaştere a fost deseori atins (vezi Michelangelo, Leonardo, Erasmus, etc.) dar la care noi visăm în ziua de azi. Bineînţeles dincolo de toate aceste nu trebuie să uităm moartea. Atot prezentă, neiertătoare, simbolizată foarte bine de craniu care nu este deloc în armonie cu restul portretului. Se potriveşte ca nuca-n perete, exact cum moarte parcă niciodată nu vine când trebuie şi cum trebuie. Memento mori – aduţi aminte de moarte, pare ar fi un alt mesaj pe care Holein ni-l transmite. Un altul, cu care mulţi sunt de acord, este cel de vanitas vanitatum – deşertăciunea deşertăciunilor(ideea cum că nimic nu e veşnic, totul e atins de moarte).
În fine o ultimă interpretare interesantă este că Holbein a descris, în ordine, toate planurile vieţii: Pe podea se află craniul adică moarte, pe primul sertar sunt lucrurile lumeşti (lăuta, globul pământesc, hărţile) care reprezintă lumea terestră iar pe al doilea raft se află lucrurile care aparţin de cer(globul celest, instrumentele astronomice).
“Ambasadorii” de Hans Holbein e o pictură care parcă nu se mai termină. O poţi privi la nesfârşit şi poţi face analize peste analize. Eu nu am prezentat decât câteva începuturi de teorii de aceea dacă aveţi o altă interpretare, lăsaţi-o într-un comment! Va repet, s-au scris cel puţin 3 cărţi numai şi numai despre această pictură. Totuşi ceea e sigur este că e o lucrare de mare măiestrie artistică, cu toate obiectele redate atât de naturalist, are o puternică încărcătură simblolică şi reprezintă o dovadă excelentă cum pictura poate exprima într-un singur tablou ideile a mai mulotor sute de pagini de cărţi.

~ de cossutah pe 14 februarie, 2008.