„Marea odalsică” de Jean Auguste Dominique Ingres

ingres.jpgMarea odalsică este cel mai celebru tablou al lui Ingres şi unul dintre capodoperele neoclasicismului. A devenit una dintre reprezentările faimoase ale femeii în cultura de azi, fiind un simbol pentru misterul şi senzualitatea sexului frumos.
Primul lucru neclar la acest tablou este probabil chiar numele lui. Odalsica era cea mai de jos treaptă a unei femei din haremul unui sultan. Ca rang după soţii şi concubine, aceste fete nu avea contact deloc cu sultanul şi serveau mai mult ca menajere pentru femeile din harem. Multe odalsice puteau deveni concubine sau chiar soţii dacă erau de o frumuseţe deosebită sau dovedeau talent la dans şi la cântat.
Aşadar tabolul lui Ingres ne arată o femeie din haremul unui sultan. Dar în continuare titlul sporeşte confuzia: femeia pe care o vedem nu pare deloc o menajeră pentru celelalte din harem. Nici una care să spere la promovarea în rang de concubină. Marea odalsică a lui Ingres este o femeie matură, care ne priveşte aproape neîndurător de rece. Nu ne arată corpul şi nici nu puteam citi nimic în privirea ei – de aici se naşte un mister care pentru mine este chiar frustrant. Această femeie nu are nimic în comun nici cu statutul de odalsică şi nici cu o turcoaică. Lucru explicabil prin fascinaţia faţa de haremuri a oamenilor din acea vreme: Cei mai mulţi pictori europeni n-au vazut niciodată un harem sau o turcoaică iar tabolurile, erau rodul imaginaţiei lor. În special subiectul odalsicei era foarte la modă. Aşadar Ingres n-a fost deloc original ca subiect, înscriindu-se mai degrabă într-un val de încercări pe aceaşi temă. Dar modul cum a tratat tema, întrece de departe restul de tablouri. Eu spun că este de departe cel mai frumos tablou al lui Jean Auguste Dominique Ingres (1780 – 1867). Elev al lui David – regele neoclasicismului, curent care susţinea tradiţa clasică, stil clar, unitar, subiecte inspirate din istorie sau mitologie, culori uniforme şi contururi bine definite, Ingres a continuat stilul maestrului său. Adică picturi care amintesc mai degrabă de perioada renaşterii sau chiar de picturile murale din antichitate. Criticii favorabili lui Ingres spun că acesta a depăşit deseori neoclasicismul prin portretele de un naturalism tulburător (ex.) şi prin unele deformări ale realităţii specifice manieriştilor. Cu toate acestea, nimeni nu poate afirma cu tărie că Ingres a adus ceva cu adevărat nou în pictură.
Însă „Marea odalsică” depăşeşte cu mult opera pictorului. Când mă uit prima oară la acest tablou, mă izbeşte privirea fetei. Parcă simţi că se ascunde ceva în spatele ei şi încerci să cauţi răspunsuri. Aşa observăm pielea ei, nemarginită, care curge parcă la infinit. Femeia acoperă toată lăţimea tabloului (care nu este mică – 162 cm) fiind greu să o cuprinzi dintr-o singură privire. Uitaţi-vă la pielea ei – aici intervine marea măiestrie a pictorului. Ne dă impresia de delicateţe şi totodată de voluptate. Este o piele fină, luciasă pe vrei s-o atingi. S-ar simţi extraordinar – asta ne spune pictorul. De asemenea tălpile fetei, despre care s-a spus că au călcat toată viaţa numai pe covoare de mătase, întregesc impresia de delicateţe şi de plăcere la atingere. Uitaţi-vă însă mai atent la corpul ei: Braţul drept este parcă nefiresc de lung, la fel şi mâna – parcă ar fi fără oase. De asemenea piciorul stâng face un unghi oarecum nefiresc, ţinut într-o poziţie total incomodă pentru un model. Imaginaţi-vă cum ar arăta coapsa dreaptă dacă n-ar fi mascată de evantai! – uşor diformă în cel mai bun caz. Criticii de atunci au mai spus că Ingres i-a adâugat fetei 3 vertrebe în plus la spate – şi el nefiresc de alungit. Toate aceste detalii dau însă o senzaţie de senzualitate excepţională. Amănuntul ajută la crearea impresiei generale care contează cel mai mult. Deşi este serios distorsionată, femeia este foarte frumoasă. Coapsele nu par a fi dintre cele mai zvelte şi cu toate acestea Ingres ne face să ignorăm acest aspect. Cu cât ne uităm mai mult la acest tablou, cu atât ne dorim să vedem mai mult din marea odaliscă.
Compoziţia este strălucit concepută. Urmăriţi draperia de sus în jos care se continuă în mod absolut firesc cu evantaiul. Aceasta este o linie de forţă a tabloului. O alta este alcătuit bineînţeles de corpul de şopărlă al fetei. Totul se sprijină pe nişte stofe scumpe şi excelent redate. Nicio linie nu este întreruptă în acest tablou. Totul se prelinge, singurul punct stabil fiind parcă tot ochii ei. Observăm din ce în ce mai mult că nu prea are nimic în comun cu o fată de harem. Narghileaula pare de jucărie, în nări nu simţim parfum oriental ci parfumul pielii ei. După ce am explorat fiecare colţişor al tabloului. ochii revin inevitabil la privrea ei. Aceeaşi expresie de gheaţă, aceeaşi impenetrabilitate. Nimic nu s-a schimbat. Ea va rămâne în universul ei, cu o privire în care acum se poate distinge parcă şi o nuanţă de uşoară ironie superioară. Aproape că ajungi s-o urăşti. Băieţii cunosc sentimentul când, după ce am privit câteva clipe o fată superbă, vine prietenul ei şi noi înghiţim în sec. Sfatul meu – nu priviţi această fată prea insistent căci veţi înghiţii până la urmă în sec şi la „Marea odalsică” de Jean Auguste Dominique Ingres.

~ de cossutah pe 19 Decembrie, 2007.

Un răspuns to “„Marea odalsică” de Jean Auguste Dominique Ingres”

  1. Nu era „Marea odaliscă”? :-??
    Scrii extraordinar! Nu te opri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: