Raoul Dufy vs. Edward Munch

Care iti place mai mult?1) Edvard Munch
2) Raoul Dufy
View Results

Make your own poll

M-am hotărât să lansez o confruntare. Să vă provoc pe voi să alegeţi unul dintre aceşti doi pictori pentru că va fi o alegere foarte interesantă. Sunt doi artişti care au trăit în aceaşi epocă (s-au născut la doar 14 ani diferentă), au avut la bază principiile aceluiaşi curent, impresionismul şi totuşi sunt diametrali opuşi. Fiecare avea o viziune proprie despre scopul artei, despre menirea lor ca artişti, despre sentimentele pe care trebuie să le nască un tablou şi amândoi erau convinşi de adevărul lor. Înţelegând asta cred că acum cel mai important este răspunsul la întrebarea: Adevărul tău, care e?

Raoul Dufy

Moto: „Ochii mei au fost făcuţi să şteargă tot ceea ce este urât”

Primul nostru candidat e francez, s-a născut în 1877 la Le Havre. După o scurtă perioadă mai grea din copilărie când la 14 ani a trebuit să renunţe la şcoală pentru a-şi ajuta familia, viaţa lui Dufy a cunoscut un lung şir de reuşite şi împliniri. La 15 ani s-a înscris la şcoala de arte din oraş iar la 23 de ani a obţinut o bursă la Ecole des Beaux Arts din Paris. Peste 6 ani a avut în capitala Franţei prima expoziţie personală iar peste alţi 6 ani a fost numit director de creaţie la o companie producătoare de mătase. La 44 de ani i s-a organizat la Paris o expoziţie personală de mare succes iar de atunci, timp de 32 de ani, a pictat netulburat opere de o voioşie excepţională şi de un farmec unic.

S-a spus despre Raoul Dufy că nu e un pictor serios. Că pictează numai curse de cai sau de bărci, oameni plimbându-se sau pur şi simplu, vaze cu flori. Pentru el însă pictura nu însemna subiecte grave, probleme sociale sau înalte idei filozofice. Un tablou trebuie să-ti povoace plăcere instantaneu, să te facă mai fericit. Cam acestea erau principiile după care s-a ghidat Dufy. La acest adevăr a ajuns destul de târziu în viaţă. Până la 40 de ani a fost pe rând impresionist, cubist sau fauvist. Stilul care l-a făcut celebru, acest stil dezarmant de simplu, l-a deprins în a 2-a jumătate a vieţii. Ce simplă este această pictura (Place de la Concorde), parcă realizată de un copil dar totuşi atât de vesela şi spirituală. Uitaţi-vă şi la toate aceste personaje. Domnul în negru din prim-plan discută aprins cu cele două domnişoare, în verde şi în roşu. Domnul din dreapta cu mâinile încrucişate pare că se uită galeşi la domnişoara din faţa lui iar în centrul imaginii un îngrijitor încearcă zadarnic să stăpânească un cal. Abia sunt schiţate şi totuşi personajele lui Dufy vorbesc, exclamă, privesc. Sunt cât se poate de vii. Totul într-o exuberanţă de culori cum este şi acest tablou. Simplitatea caracterizează şi vazele cu flori pictate de Dufy. S-a mai spus că muzica a avut o influenţă majoră în opera artistului (tatăl lui a fost organist şi dirijor al corului bisericii) şi astfel sentimentele resimţite la auzul melodiilor le-a transmis pe pânză. Oricare ar fi fost motivul, Raoul Dufy a dărâmt mai multe mituri. Acela al artistului boem, care pictează în sărăcie şi sfărşeşte dărâmat de nenumărate scandaluri, acela al artistului care şochează şi care nu este pe placul contemporanilor sau acela al artei care trebuie să te răscolească, să te pună pe gânduri şi să te marcheze. Dufy a avut mare succes cu arta lui, una de o simplitate dezarmantă care exprimă o bucurie pură, aproape de copil. Îmi amintesc de versurile unei melodii de-a lui E.M.I.L. în care îşi justificau genul muzical numit ska: „Chiar dacă unii spun că SKA- i fără rost, ce se aude aici îmi place şi-i frumos”. Cam aceaşi idee se aplică şi în cazul picturilor lui Raoul Dufy. „Numai dacă aş putea exprima toată bucuria lumii” spunea el. Că nu a reuşit, este doar vina lumii🙂, dar ce a reuşit cu siguranţă este crearea unei noi bucurii, aceea de a privi tablourile lui Raoul Dufy.

Edvard Munch

Moto: „Nu vreau să pictez tablouri drăguţe care să fie atârnate pe pereţi.Vreau să creez, sau măcar să pun bazele, unei arte care dă ceva înapoi omenirii.O artă care răpeşte şi implică”

Edvard Munch este cel mai renumit pictor din Norvegia şi unul dintre cei mai orginali artişti ai epocii lui. S-a născut într-un sat din sudul Norvegiei în 1863 iar peste doar un an s-a mutat împreună cu familia în Christiania(astăzi Oslo, capitala Norvegiei). Când avea 5 ani, mama lui Munch a murit de tuberculoză iar peste 9 ani a murit şi sora lui Munch de aceaşi boală. Aceste două traume din copilărie se vor reflecta în mod evident în opera de mai târziu a pictorului. La 20 de ani a terminat studiile la şcoala de artă din Christiania iar 3 ani mai târziu a realizat primul tablou în care îşi exprimă puterea artistică. „Copil bolnav” este un portret inspirat de suferinţele sorei lui, în care mama îşi plânge copilul. Tabloul a fost virulent criticat însă peste 3 ani, în urma unei expoziţii personale, artistul a primit o bursă pentru a studia la Paris. La fel ca Dufy s-a dus la atelierul lui Leon Bonnat unde însă nu a stat mult. În 1892 a organizat o expoziţie controversată la Berlin care a fost închisă după numai o săptămână. Cu acestă ocazie însă faima lui Munch a crescut spectaculos şi la 29 de ani era deja o celebritate în Europa având clienţi precum Galeria Naţională din Oslo. Nici acum însă nu şi-a făcut insa viaţa uşoară. Făcea frecvente abuzuri de alcool iar pe plan sentimental, nu a avut niciodată o relaţie stabilă. Viaţa „de artist” şi-a spus cuvântul: la 46 de ani a suferit o cădere psihică şi a stat 8 luni într-un spital din Oslo. După aceea stilul să artistic s-a schimbat devenind mult mai optimist şi nu a mai revenit vreodată la pictura care l-a consacrat.

În opera sa Edvard Munch nu dorea să şocheze sau să îngrozească. Vroia să exprime cât se poate de convingător cele mai puternice sentimente omeneşti. Aşa s-a născut „Lângă ruletă”, „Golgota”, „Anxietate” sau „Pubertate”. Tablourile sale se analizează prin sentimentele pe care ţi le crează nu prin frumuseţea estetică sau prin tehnica artistului. Munch s-a chinuit şi în bună măsură a reuşit să ne transmită propriile sale senzaţii în faţa operelor. Uitaţi-vă la toţi aceşti oameni. Sunt unul lângă altul şi totuşi parcă umanitatea lipseşte. Au ochii goi şi chipurile lipsite de expresie. Fiecare are drumul lui, deşi toţi merg în aceaşi direcţie. „Nu voi mai picta interioare şi oameni care citesc sau femei care tricotează. Voi picta oameni vii, care respiră, simt şi iubesc.” Asta spunea Edvard Munch şi s-a ţinut de cuvânt. În „Dansul vieţii” ne arată în prim-plan dragostea matură, atât de rigidă şi lipsită de farmec. În drepata este reprezentată dragostea tinereţii, aceea vulcanică şi trăită la maxim iar pe cele două părţi sunt imaginile singurataţii: fata în alb este încă prea tânără pentru a intra în hora vieţii iar cea în negru este prea bătrână („Femeia în negru priveşte dansatorii cu nelinişte. A fost exclusă aşa cum şi eu am fost exlus” – sunt chiar cuvintele artistului). Experienţele personale joacă un rol decisiv în opera lui Edvard Munch. Una din cele mai faimoase lucrari ale lui, „Strigătul” a fost inspirată dintr-o zi când „Mergeam pe stradă cu doi prieteni. Soarele apunea şi am simţit o urma de melancolie. Dintr-o dată cerul s-a făcut roşu sângeriu. Când mă uitam mai atent la norii în flăcări am auzit un ţipăt puternic, nesfârşit, trecând prin natură.” Uitaţi-vă şi ce vigoare are acest autoportret. Aici am gasit si un excelent site cu analize de mare valoare despre Munch.

În faţa tablourilor lui Edvard Munch nu ne simţim chiar confortabil. Asta pentru că inevitabil ne forţează să fim mai sinceri cu noi. Sentimente la care se face referire sunt neplăcute dar le-am simţit, le-am trăit şi până acum nu am crezut că pot fi repoduse pe o bucată de hârtie. Deşi mulţi au spus că opera lui Munch nu este aşa de accesibilă, eu cred că nu există om care să nu înţeleagă perfect măcar un tablou.

Aceşti doi artişti reprezintă dovada cea mai bună că în artă, ca şi-n viaţă, nimeni nu deţine adevărul absolut. Sunt două opere atât de diferită încât pare incredibil că aparţin aceleaşi epoci artistice. Am oroare de aprecieri categorice, mă feresc de ele cât pot şi îi privesc cu rezerve pe cei care le dau. Cred cu tărie că în artă sunt atâtea adevăruri câţi admiratori are o respectivă operă. Cel mai categoric adevăr este cel cu care sunt de acord cei mai mulţi. De aceea îţi spun ţie să participi în cazul de faţă la stabilirea celui mai cateogirc adevăr. Pentru mine a fost uşor, chiar foarte uşor, dar vă voi spune şi voi argumenta peste ceva timp(ca să nu influenţez pe nimeni). Aşadar cine îţi place mai mult, Edward Munch sau Raol Dufy?

~ de cossutah pe 23 Mai, 2008.

9 Răspunsuri to “Raoul Dufy vs. Edward Munch”

  1. Edward Munch … tablourile lui sunt impregnate de o forta care da sa irupa🙂

  2. Somehow i missed the point. Probably lost in translation🙂 Anyway … nice blog to visit.

    cheers, Magherafelt.

  3. The point is that they are 2 completely different painters altough they lived in the same period and are both part of the same curent. That’s why I made you pick one of them🙂

  4. Desi mi-au surprins in mod placut alegerile tale in general, aceasta comparatie trebuie sa iti zic – mi se pare cam neinspirata. Cei doi au fost intr-adevar contemporani dar nu au apartinut in nici un caz aceluiasi still (iar acesta nu este in nici un caz impresionismul!). Diferente la fel de mari se pot gasi intre artisti ai Renasterii sau ai Barocului din diferite tari – o chestie ce tine de cultura nationala si experienta personala. Diferentele acestea pot fi mai interesant de dezbatut, mai ales in cazul Renasterii (care nu se vrea a fi deloc nationala) dar o comparatie intre un Fauve francez si un expresionist nordic e o batalie pierduta!
    Scuze daca am batut campul prea mult, si ca sa iti raspund totusi la intrebare adevarul meu este Munch. (Pot si argumenta, dar nu pare a fi momentul)

  5. Ok, poate ai dreptate. Dar eu am spus ca au pornit de la acelasi stil, impresionismul, pe care l-au abordat in tinerete si de care au fost influentati. Normal ca nu sunt impresionisti.
    Nu cred insa ca se pot gasi diferente la fel de mari intre artisti ai renasterii sau ai barocului. Poate daca imi zici tu…

  6. Da, Munch a pornit de la impresionism, curent care nu i-a permis suficient sa se exprime , avea nevoie de mai multa emotie si energie in lucrarile lui asa ca a ajuns sa se dezvolte ca expresionist. Imi place Munch pentru ca imi place expresionusmul in arta in general. Duffy se inscrie in perioada „fauve” ceea ce nu inseamna ca imi displace. Totusi MUNCH este alegerea mea.

  7. Cu siguranta, Munch…Imi place la nebunie blogul tau…O alta slabiciune a mea, Vincent Van Gogh … Tot la impresionisti intra…Ce sa zic…Sunt cam impresionabila…:)Avem nevoie si d e Raoul Dufy…Viata nu este formata numai din angoase…Exista si optimism.:D

  8. Pe Munch l-am vazut incadrat si la Simbolism:D Si citeam undeva ca Simbolismul din literatura corespunde Impresionismului din pictura.Aveti dreptate…Nu poti sa ii integrezi numai intr-un anumit stil…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: