„O tragedie americană” de Theodore Dreiser

E o carte în primul rând incomodă. Acţiunea curge încet, „ca magma” cum spunea cineva. O acţiune care se întinde pe 3 volume serioase şi care nu are puncte de surpriză, de tresărire, în care să fii cu sufletul la gură. Totuşi aproape incredibil cartea te prinde. Încet, încet am intrat in această desfăşurare de întâmplări vâscoasă şi pe alocuri monotonă din care n-am mai putut ieşi. Am pierdut câteva nopţi împreună cu personajul principal de care m-am ataşat la început şi l-am condamnat la sfârşit. Însă l-am înţeles. Nu e comod ca băiatul despre care ştii atâtea, pe care îl cunoşti din copilărie, să ajungă demn de dispreţul raţiunii dar în continuare simpatizat in adâncul tau, lucru care te va aduce aproape de lacrimi la final. Cartea este o tragedie în primul rând a visului american care va fi spulberat minuţios de la prima pana la ultima pagina a romanului. Mai este şi tragedia mirajului in diferite forme: mirajul bogătiei, al dragostei, al religiei. Singurele personaje fericite din roman sunt cele bogate. Singurele personaje norocase sunt cele născute în familii bogate. Bogăţia înseamnă însa înainte de orice un statul social. Un statut de care trebuie să tragi cu dinţii, sa-l consolidezi cu orice mijloace. Fericirea înseamnă dacă alţii te cred fericit. Bogăţia, dacă alţii te cred bogat. Asta a înţeles personajul principal şi s-a straduit din răsputeri să-şi creeze acel mult visat statul. Când aproape că a reuşit, trecutul, sărăcia, l-au tras brutal înapoi. Mult mai înapoi decât fusese vreodată. Fiorul dragostei, pasiunea banilor, incertitudinea marilor întrebări sunt sentimente care ne străpung pe toţi. Însă numai cei bogaţi rezistă acestor slăbiciuni omeneşti, le ignoră, le trăiesc sau le depăşesc. Cei săraci sunt şi cei mai vulnerabili. În final cartea se dovedeşte a fi una foarte dură. O tragedie americană este tragedia omului care descoperă că motorul fiecărei acţiuni în viaţă este banul iar motorul celor mai nebuneşti impulsuri este dragostea. Religia nu poate stăvili dragostea şi nici impulsul banilor. Ba mai mult, le canalizează în direcţii greşite. Romanul e plin de personaje mânate în viaţa de scopuri ciudate. Sunt fanatici religioşi, bogătaşi fără scrupule, oportunişti politici, incompetenţi profesionali, niciun personaj fără cusur. Asta a fost tragedia mea la finalul cărţii: am răsuflat uşurat cand am ieşit din acea lume care devenise insuportabilă dar, nu se poate!, asta reală este la fel de rea. Repede, sa vină următoarea carte!

~ de cossutah pe 20 noiembrie, 2008.